Am avut o mică discuţie cu Blue Air zilele astea pe Facebook. Probabil că dac-aş fi povestit cuiva nu m-ar fi crezut, atât de ridicolă e discuţia, aşa că vă prezint mai bine print screen-urile.

Cu amendamentul că firul discuţiei a mers foarte departe şi a depăşit în penibilitate orice altă discuţie cu oricine a mai furat vreodată o poză şi eu i-am  descoperit. Insă, prins cu scrisul, n-am apucat să fac print screen la fiecare răspuns.

blue air fura

Pe scurt, pentru administratorul paginii de Facebook al Blue Air, tot ce apare pe Google e gratis. Cam la asta se reduce activitatea de PR şi promovare pentru majoritatea angajaţilor în comunicare din România. E pe net? E gratis.

Mai jos, discuţia:

blue air furt online

Sigur, n-o să mai găsiţi pe pagina lor discuţia incriminatoare, că poate mai intră persoane mai importante şi realizează că plătesc pentru comunicare nişte afoni, dar internetul lasă urme greu de acoperit.

Practic, e simplu să fii pitzi şi apoi să-ţi treci în CV un job în comunicare, când tu de fapt tot ce-ai făcut la job a fost să cauţi poze cu pisici şi brioşe pe Google şi apoi să le postezi pe Facebook. Mai greu e să munceşti şi să gândeşti, dar nu asta contează, dacă e mai uşor prin impostură, de ce să ne chinuim?

Din păcate, ăsta nu-i un caz singular, e chiar regula în tot ce înseamnă comunicare în România. Cei care respectă legea şi deontologia, cei care respectă companiile la care lucrează, audienţa şi pe ei înşişi, au devenit excepţia. Văd zilnic pagini de Facebook, administrate de firme de PR renumite, pline de conţinut furat şi de o calitate nu îndoielnică, ci de-a dreptul obscură. La aşa leaderi în industrie, ce aşteptări să mai ai? Şi de ce firmele acceptă să fie practic jefuite chiar de oamenii lor de comunicare?

Trist. Ar fi pe alocuri amuzant, dar în final e doar trist.