… dar nici nu vrea.

Sâmbătă, ora 5.30 dimineaţa, Gara de Nord Bucureşti.

Eu:  Săru’mâna doamnă, am apăsat din greşeală pe clasa a II-a la automat, puteţi să-mi schimbaţi biletul ăsta pentru clasa I?

Ea:  Lasă-l mamă aşa, că-i acelaşi confort, nu-l mai schimba.

Am rămas blocat, n-am ştiut ce să-i mai zic. Nu mă aşteptam la asta, aşa că am plecat cu clasa a II-a şi gata. Cuum?!? Eu vreau să dau cu 50% mai mulţi bani şi ei nu vor să-i primească? Şi după aia fac greve şi “vaaai ce salarii mici avem” ?!? Răspunsul e da. Nu-i aşa că-i minunat?

Ce-i interesează pe angajaţi de unde vin banii, important e că ei vor mai mult. În capul lor, a vrea e destul.

Mai mult, naşul încasa  în tren taxa de blatism. Îi recunoşti uşor pe blatişti, se urcă în tren şi rămân pe hol în picioare, aşteptând naşul. Apoi dispar ca prin minune. Probabil la clasa I :)

Nu-mi amintesc să fi mers vreodată cu ceva mai jos de intercity şi să nu fie şi blatiştii la datorie. Cu sau fără supra control, treaba merge înainte.