Mă contraziceam pe net cu nașul meu de cununie zilele astea, și-l acuzam că scrie tot felul de prostii pe pagina lui de ortodoxie, fără să aibă habar despre ce vorbește, când deodată mi-am dat seama de o chestie. Esența ortodoxiei, sau a oricărei religii, e tocmai neștiința.

Toate religiile se bazează pe credință, nu pe știință.

credínță (credínțe),s. f. – 1. Faptul de a crede. – 2. Părere, opinie. – 3. Convingere.

Știința, pe de altă parte, nu ține de credință, e o certitudine.

ȘTIÍNȚĂ, științe,s. f.I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere.

Cum aș putea să acuz un credincios că nu știe ce vorbește, sau nu știe în ce crede, când el tocmai asta e, un credincios? De-aia se cheamă credință, că omul CREDE și atât.

Practic, toți preoții, papii, cardinalii, episcopii, rabinii, profeții sau cum se mai numesc formatorii de opinie din diverse religii, vorbesc fără să știe efectiv despre ce vorbesc. Vorbesc din credință. Ei asta cred… mă rog, ce crede fiecare în religia lui. Nu știu ce vorbesc, pentru că nu se ocupă cu știutul, ci cu crezutul.

Interesant e și că disputa asta, credință vs știință, apare tot mai des în dezbaterile teologice. Activiștii credincioși se comportă tot mai mult de parcă știința le este împotrivă, lor sau credinței lor, și automat împotriva lumii întregi. Pentru că se știe, pentru credincioși, religia lor e cea mai cea, e adevărul absolut, e lumina cunoașterii. Dacă întrebi un musulman, un hindus, un ortodox sau un catolic, îți vor jura că religia lor e singura care contează (îmi cer sincer scuze tuturor religiilor nenominalizate, știu că a voastră e credința cea adevărată, am omis-o din grabă). Și mai interesant e că există și oameni de știință credincioși.

Probabil simțind nișa, a apărut chiar și o religie cu un nume care sugerează că ar avea bazele în știință. Scientologia. Nu știu ăștia ce să mai inventeze să mai scoată bani. 🙂

Trecem peste faptul că nu știu alt motiv care să fi cauzat mai mulți morți în istorie decât religia, de orice fel ar fi ea, e dreptul fiecăruia să creadă în ce sau în cine vrea.

E perfect normal să existe pe lume mai multe tipuri de oameni. Însă lumea nu se împarte între credincioși și necredincioși. Nu.

Știința ne învață că există trei tipologii pure de oameni:

  1. Intelectual – cognitiv.
  2. Emoțional – afectiv.
  3. Activ.

Cele trei tipologii nu sunt întâlnite niciodată de sine stătătoare, în formă pură, într-un om. Fiecare om funcționează după o rețetă unică ce combină concentrații diferite ale celor trei tipologii. Unii oameni sunt mai înclinați către știință (predominant cognitivi), alții mai înclinați către religie (predominant afectivi).

Eu prefer însă tipul activ, înclinat către acțiune. Și consider că lumea are nevoie de mai mulți oameni de tipul ăsta.

Adică bun, hai să trăim în bună rânduire și-ntr-o adorație continuă, hai să despicăm și firul în patru, poate găsim atomul fermecat. Dar cineva trebuie să mai și plătească pentru astea. Așa că hai să punem osul la treabă, în primul rând.

Nu există adevărul absolut. Știința are la fel de multe necunoscute ca și credința. Toți avem dreptate, în felul nostru.