Pe Wikipedia zice aşa: Oxfordul este locul unde se îmbină romantismul oraşului medieval cu vitalitatea centrului universitar internaţional.

Dar Oxford e mai mult de atât. E locul unde înveţi.

Ce? Păi spre exemplu înveţi că arhitectura unui oraş poate fi unitară, că publicitatea eficientă se poate face şi fără mesh-uri imense atârnate peste clădiri vechi şi într-adevăr pline de personalitate.

E locul unde înveţi că multe rase şi naţionalităţi pot convieţui în deplină linişte şi armonie într-un spatiu restrâns, dacă există destul creier, şi sunt sigur că ştiţi, Oxford nu duce lipsă. De asemenea, înveţi că maşinile nu sunt o necesitate, poţi merge şi pe jos, poţi circula şi pe bicicletă, fără să poluezi chimic şi fonic oraşul. În Oxford înveţi să priveşti în jurul tău, să te bucuri de cerul albastru şi de verdele nealterat de praf al copacilor, să apreciezi istoria şi cultura din fiecare locuşor, cât de neînsemnat ar părea. Nu ştiu câţi românic ştiu sau dacă le pasă care e cea mai veche clădire sau stradă din oraşul lor, însă în Oxford se acordă atenţie multor asemenea lucruri.

Într-un turn din micul orăşel am găsit un panou pe care scria mare “Towers of the World”. Nu mică mi-a fost bucuria să găsesc acolo şi o poză cu Turnul Sfatului din Sibiu, pusă chiar în centru, alături de multe altele din diverse oraşe din lume, semn că putem şi avem cu ce, doar poate dăm prea puţină importanţă culturii şi istoriei noastre. În fine, în Oxford poţi învăţa multe. Însă cel mai important, în Oxford înveţi să zâmbeşti. Fără un motiv anume, ci doar aşa, pentru că viaţa e frumoasă.