Rămân într-o seară fără pâine prin casă. Era ora 10, hai să mă duc la chioşcul de la colţ să iau pâine. Victorie, chioşcul deschis şi mai au chiar şi pâine. Vânzătoarea era răcită cobza, şi tremura Într-una. Într-adevar, în chioşc e frig rău. Buun, daţi-mi şi mie o pâine vă rog. Vânzătoarea ia o pungă de plastic în mână (pentru igienă desigur, e naşpa să umbli cu pâinea în mână pe stradă, se pot pune microbi pe ea), îsi linge rapid degetul să aibă aderenţă când desface punga, desface într-adevăr mai rapid punga, muta punga în cealaltă mână, şi cu prima mână din care făcea parte şi degetul lins, apucă o pâine şi-o baga în pungă. Pentru igienă, desigur, să nu prindă pâinea praf, microbi etc. Vânzătoarea, repet, răcită cobză, nu că dacă n-ar fi fost răcită ar fi fost ok degetul ei lins pe pâinea mea.
Ea: “poftiti”.
Eu: “multumesc”.
Nu i-am mai zis nimic. Era ora 10 noaptea, şi ea era acolo, în frig, răcită cobză, strănutând, tuşind, asta deşi dimineaţa la 9 când plecasem la servici tot de la ea cumpărasem guma şi şerveţele. Asta-i treaba, unii au joburi naşpa.
Aşa că am ajuns acasă, am aruncat pâinea la coş, şi am mâncat fără pâine, că şi-aşa îngrasa. Dacă asta se întâmpla în faţa mea, nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă de când pleacă pâinea de la brutărie şi până ajunge în lada de la chioşc. Deci m-am hotărât să cumpăr de-acum doar pâine ambalată.

Wrapped bread