Îmi place să cred că am respect pentru pizza. Mi se pare cel mai gustos fel de mâncare, îţi dă libertate totală de alegere, te inspiră, te bucură şi te satură. Da, te şi îngraşă, dar să trecem peste. Aşa că într-o zi liberă de vineri (pentru că sunt un om cu program anormal şi nu lucrez vinerea), inspirat şi de cartea lui Jamie Oliver “Cu Jamie în Italia”, m-am gândit să-mi fac şi eu o pizza la domiciliu, că nu-mi făcusem niciodată (integrală). Zis şi făcut. De fapt, mai uşor cu zisul, mai greu cu făcutul:

Se ia cartea cu reţeta şi se citeşte atent, se notează ingredientele.

reteta pizza jamie oliver

Nu pentru că n-as fi ştiut deja ce-mi place să conţină pizza, dar pentru că nu ştiam cum se face blatul şi sosul. Se merge la cumpărături cu lista în buzunar, în cel mai apropiat supermarket/hypermarket/magazin alimentar mai mare şi cu de toate. Se pierd astfel 2 ore, cu transportul, căutatul igredientelor, stat la coadă la case şi plătitul. Dacă plăteşti cu cardul şi eşti deţinător de card cu cip, e posibil să pierzi 10 minute în plus, până-şi dă seama casiera cum se foloseşte.

Trecem peste moment.

Înapoi acasă. Se face blatul, din făină, apă călduţă, 2 pliculeţe de drojdie uscată, puţin griş, o linguriţă de sare şi una de zahăr tos. Întrucât după faza asta aveam mâinile ocupate, am doar poza cu făina, care trebuie aşezată cam aşa:

faina

Aluatul a ieşit el cum a ieşit după vreo juma de oră de chinuială, dar a provocat o grămadă de făină prin toată bucătăria. După frământat şi lăsat 15 minute la temperatura camerei, depăşesc momentul cu blatul, şi mă apuc de sos. Sosul, din ce spune Jamie, se face dintr-o conservă de roşii ovale, ulei de măsline, usturoi, busuioc, sare şi piper după gust. După vreo 25 de minute a ieşit delicios.

sos pizza

Se întinde blatul şi sosul peste el şi începe aranjatul ingredientelor pe deasupra, sau cum îmi place să mai spun, bibileala. După vreo 10 minute, viitoarea mea pizza arăta cam aşa:

pizza necoapta

Se ia tava şi se introduce sau se bagă (în funcţie de cât de fiţoşi sunteţi) în cuptorul încins, şi se aşteaptă cam (maxim) 10 minute să se coacă. Astea sunt şi cele mai grele 10 minute, mai ales dacă ai bec în cuptor şi poţi vedea înăuntru, pentru că oricum şi mirosul era de-ajuns:

coacere

După cele 10 minute sau 10 ani (în funcţie de cât ţi-e de foame), pizza ar trebui să fie gata. Spun că ar trebui, pentru că la fel de bine poate fi şi arsă, daca ai dat cuptorul prea tare. Din fericire eu n-am păţit-o, dar m-am gândit şi la asta. Et voila, gata pizza:

pizza coapta

Concluzia: iese bună, nimic de zis, dar pentru că nu poţi cumpăra numai 10 ml de ulei de măsline sau 300 g de făină, iar bacon şi mozarella oricum iei să-ţi mai şi rămână, cheltui o căruţă de bani inutil, cam cât 2 pizza cumpărate de la o pizzerie bună. În plus, ai o grămadă de curăţat după tine prin bucătărie, şi cel mai important, ai pierdut juma de zi să mănânci o pizza. Ceea ce eu n-o să mai fac niciodată. Da, pizza la domiciliu e bună, dar  prefer la pizzerie, cumpărată de-a gata. Capisci?!?