Eu sunt mare iubitor de pizza. Dar de ceva timp am renunţat la serviciile de livrare.

De peste tot de unde am comandat, pizza mi-a venit mereu fiartă. Nu tu blat uşor crocant, nu tu rumenită corespunzător, nu, pur şi simplu fiartă. Am comandat cam de peste tot: Trenta, Fabio, Pizza Hut, Jerry’s, Dominium, Domino’s, aceeaşi problemă, am renunţat.

Ce se întâmplă: pizzeriile coc pizza la cuptor, unele pe vatră, unele la cuptor electric, nu contează foarte mult. Ideea e că, proaspăt scoasă din cuptor, pizza e bună. Odată intrată în geanta curierului însă, începe procesul de distrugere. Fiind fierbinte şi neavând aerisire, transpiră, fierbe la aburi şi se duce naibii tot. Ajunge la client o pizza umedă, şi cum blatul e cel mai important, cred că nu-s prea mulţi amatori de mâncat pâine udă printre noi.

Şi e ciudat că pizzeriile îşi strică singuri produsele, mai ales că e evident, de asta cutiile de pizza au găurile alea la spate, pentru aerisire. Oare chiar nu au găsit soluţii să o transporte altfel, sau nu le pasă? Mai degrabă aş prefera să comand şi să o primesc deja rece, pe care s-o încălzezc eu la cuptor, decât să-mi vină fiartă.

Eh, oricum era timpul să mai slăbesc…

Sursa foto: © Erwinova | Dreamstime Stock Photos & Stock Free Images